Ma gandesc mult asupra vietii ce mi-a fost data s-o traiesc pentru ca sunt multe aspecte pe care nu le pot intelege, oricat de mut mi-as dori sa o fac. Nu pot sa inteles!

Exemple sunt multe dar in ultimele 2 zile s-au intamplat 2 lucruri care mi-au naruit optimismul, castigat cu greu in acest trai plin de necazuri.

Una dintre prietenele mele, una dintre persoanele cele mai bune pe care le cunosc, mi-a marturisit cu durere cum a aflat ca tatal ei are cancer. Mi-a povestit cum a aflat, cat de mult o doare faptul ca se gandeste la cat va trebui sa sufere acel om. Cum as fi putut sa o consolez? Ce ar fi trebuit sa ii spun? Zilnic ne ingrijoram de lucruri minore, ce ni se par catastrofe in momentul in care sunt traite de noi … dar, pot fi ele comparate cu un asemenea eveniment?

A doua zi am fost sunata de secretara facultatii, sa-mi spuna ca nu s-a aprobat statutul meu de student la buget, desi am tot dreptul. Din cauza greselii altora va trebui sa sufar eu. Sunt in imposibilitatea de a-mi plati cursurile acum si nici nu vreau sa le platesc pentru ca este dreptul meu sa fiu la buget, este dreptul meu deoarece, timp de un an am studiat intr-o alta limba, am trecut toate examenele cu note mari… Asa ca, de ce as plati cand am depus mai mult efort ca sa am acele note?  In momentul in care am aflat nu m-am putut abtine sa nu plang. Ma intreb de ce acel cineva de sus nu ma iubeste, ma intreb de ce oamenii corecti trebuie sa sufere…

In acelasi timp m-am gandit ca problema mea este una minora fata de problema prietenei mele … O sa incerc sa fiu tare dar lucrurile ce se intampla in jurul meu ma dezamagesc. Nu este lumea in care vreau sa traiesc … Nu inteleg de ce trebuie sa traiesc, de ce trebuie sa asist la toata aceasta suferinta din jurul meu.

De ce? Nu as sti sa raspund .. ideea e ca mi-am dorit intotdeauna sa am un jurnal, dar niciodata nu am avut disciplina de a scrie permanent despre ceea ce simteam. Nu am idee despre ce o sa scriu, nu vreau sa-mi stabilesc un obiectiv clar. Am sa scriu despre mine, despre ceea ce-mi place, despre ce simt zi de zi.

De multe ori ma trezesc vorbind singura. Sper ca astfel, lucrurile vor fi diferite, va fi  un fel de terapie pentru a-mi tratata inceputul de nebunie de care cred ca sufar. Sa vedem … “vedem” …da..eu si cu mine.